Iubire interzisa.... Part 1

Plimbarea prin parc era, atat la propriu cat si la figurat, o gura de aer rece... Simtea ca-si racoreste sufletul... Linistea patrunzatoare a intunericului ii oferea un sentiment de siguranta... Nu intelegea de ce, dar renuntase de mult sa incerce sa inteleaga... Acum se multumea sa ia lucrurile ca atare...

Ultima criza il speriase destul de rau.... Si de atunci, un singur lucru il macina, faptul ca era singur... Tatal sau murise cu mult timp in urma, cand avea doar un an, dar mama lui s-a recasatorit cu un barbat care i-a fost si tata, si frate, si prieten !!!!! Insa un accident i-a luat si pe ei la cativa ani dupa, iar sora lui vitrega fusese dusa la alt orfelinat... Doar sora Maria, de la orfelinat i-a fost mai aproape, dar in ultima vreme o vedea din ce in ce mai rar... Dar nu mai conta acum nimic... Viata sa se schimbase radical si cea mai mare ingrijorare a sa era singuratatea...

"Ce se va intampla de acum inainte? Ce s-ar intampla daca as avea acum o alta criza?"

Isi indrepta pasii spre lac, apa il linistea... Isi aprinde o tigare din care trage cu sete... Ii tremurau mainile... Fumul, amestecat cu aburi, se ridica desenand linii bizare spre felinarul pe sub care trecea.... Observa asta, asa ca zabovi acolo, in lumina galbuie pana isi termina tigarea. Aproape ajuns la pod, observa o silueta si apoi o bricheta aprinzandu-se... Se gandi sa se intoarca, era singur, intuneric, iar in general problemele se tineau scai de el...

Se opri, incerca sa desluseasca ceva in intuneric, dar masca intunericului ii juca feste... Se intoarse si grabi pasul spre iesirea din parc, insa ceva parca il tinea in loc ! Nervos, isi lua inima in dinti si isi ghida iarasi pasii spre pod, insa mai incet. Vazu mucul tigarii cazand in apa si parca in mintea sa auzea sfaraitul... Insa totul se narui o data cu zgomotul apei improscate.. Incepu sa alerge spore pod si realiza ca cineva sarise.. Fara sa stea pe ganduri sari in apa desi nu era un inotator desavarsit...

Reusira sa iasa la mal... Abia acum realiza cat de frig era afara... Se uita alaturi si vazu un copil, de nici 15 ani, ud leoarca, plangand de mama focului...

"esti bine?" intreba Andrei.. "daca eram bine crezi ca mai saream de pe pod?" spuse pustiul printre suspine... "Hai sa mergem, inghetam aici..."

Il ridica, si se indreptara spre iesirea din parc... Il urca in masina si il duse la spital... Pe drum afla ca pe copil il cheama Florin, ca tatal sau murise in urma cu un an, intr-un incendiu, iar mama sa se recasatorise recent cu un betiv recalcitrant, care-i facea zilele amare... Pe deasupra se alesese si cu un frate vitreg la fel de rau... Copilul nu era emo, dar in 5 minute i-a povestit atat de multe lucruri urate incat il intelegea... Nu ca a incercat sa isi puna capat zilelor, ci doar ca avea prea multe probleme pe care sa le poata gestiona un copil de 14 ani...

Andrei il suna pe Marian, stia ca e de garda... Un prieten vechi, de nadejde ! Fusesera colegi la orfelinat 2 ani, iar Marian avusese grija de el. Stia ca fiind vorba de o incercare de suicid, s-ar complica lucrurile, dar realizase ca pustiul putea gasi drumul bun daca ar fi avut pe cineva caruia sa-i pese alaturi... Pe cineva care sa-i ghideze pasii pe drumul cel bun si corect. "Domnul Andrei?" il scoase din visare vocea calda a unei femei... "M-a trimis d-l Marius sa ma ocup de dvs, dansul are o problema..." "Mda, la ce voce avea in telefon, probabil calareste vreo colega prin cabinet..." gandi Andrei. "Da, eu sunt." raspunse ridicandu-si privirea spre asistenta...

Si atunci l-a lovit! Licarul din ochii ei, zambetul cald sau poate doar faptul ca i-a pus mana pe umar.... Insa atunci a simtit ceva, ca un fior, ca o adiere de vant, ca un fulger prelung si zeci de furnicaturi in piept..

"esti bine?" intreba ea... "pari cam palid... Vad ca ai haine de schimb, va duc undeva sa iesiti din hainele astea ude... Hai... Andrei... Andrei... ANDREI !"

[va urma...]